Feb 07

Nu mai intrasem de ceva vreme bună pe blogul lui Raku. Intru azi, şi găsesc clipul de mai jos… Excepţional. Surse: – Asta-i o lume de papusi cu sforiFacem Records
Versuri: Facem Records

Deliric 1 & Silent Strike – “Demoncratie”

Refren:
Asta-i o lume de păpuşi cu sfori! De ce sforăi? x2

Strofa 1:
Tu crezi că eu vreau să stie ei că ştiu? Ei ştiu oricum.
Crezi că ei vor să ştii tu că ştiu eu? Nu!
Şerpii trag sfori, suflete sterpe sunt tartori, restul sunt martori.
Toţi suntem chiori, ridică-ntre noi garduri.
Ăsta-i razboi, chit că nu stăm pe tancuri, stăm pe net
bombardaţi de branduri cu branduri
să faci saltul la standuri. Pentru standarde
bălăceşte-te-n mediocritate cu masele, cu plasele pline:
servici – casă – Carrefour – servici – casă – Real,
ideal ireal de ovine. Ţi-iei plasă,
Ţi-iei plasmă să-ţi vezi semenii-n pasă proastă
să te-aline, semeni din altă castă, în case cu piscine,
speri să-ţi semene. Pe semne speranţa nu se-ntreţine din sine,
d-aia sădesc vise sintetice-n duzine,
premise simetrice-n mulţime. Uzine de clone
conformaţi în rutine, confirmaţi aliaţi în scrutine,
scurmă-n continuare la cozi de cantine,
să cumpere democraţie cu miros de latrine.
Demoncraţie – creaţii creştine -
crează creanţe să-ncline balanţe spre scopuri meschine.
Libertatea-n declin e. Liberu-arbitru-i prostit de filme,
proptit pe vine, profită firme gata să promită prime,
să comită crime. Te-omoară luni te-nvie vineri.
Te-ngroapă luni din nou ca pe un nimeni.
Roboţi omoară tineri, cu sfori legaţi de lideri,
cu sfori legaţi de grindă atârnă liberi.

Refren:
Asta-i o lume de păpuşi cu sfori! De ce sforăi? x2

Strofa 2:
Tu crezi că eu vreau să ştie ei că ştiu? Ei ştiu oricum.
Crezi că ei vor să ştii tu că ştiu eu? Nu!
Sunt sceptic la ce citesc, mai sceptic la ce privesc.
Vezi ştoarfe la ştiri, ştoarfe pe scene. Aici nu vorbesc
de paraşute, ci de Parlament, partide, poliţie,
preşedinte, Parchet, toate pachet făcute.
E-un pamflet, eşti prins în primul paragraf. De prunc până la parastas
dai pumni până când pierzi din glas şi cazi atras.
Te dai cu ăla gras: “Barabas liber! Iisus ars!”
Ca să bagi sub nas la masă de gurmanzi
tre să pui lame la grumaz de dame, să curmi azi vieţi,
21 de grame să pierzi azi. Sunt drame. Sunt poamele societăţii.
E prea târziu să-ntoarcem armele cu toţii. Astupă-ţi timpanele cu palmele
şi scoate colţii şi dormi liniştit. Ai destule porţii…
Şi zaci neclintit. Îmbrăţişează-ti tiranii. Timpul a venit.
Pune capul pe praf de puşcă şi fumează-ţi creierii.
Mai ia o duşcă. Încarcă – trage – împuşcă-te!

Refren:
Asta-i o lume de păpuşi cu sfori! De ce sforăi? x4
Feb 06

“Pierrot The Clown” – Placebo

Leave me dreaming on the bed
See you right back here tomorrow for the next round
Keep this scene inside your head
As the bruises turn to yellow
The swelling goes down

And if you’re ever around
In the city or the suburbs of this town
Be sure to come around
I’ll be wallowing in sorrow
Wearing a frown
Like Pierrot the Clown

Saw you crashing round the bay
Never seen you act so shallow
Or look so brown
Remember all the things you’d say
How your promises rang hollow
As you threw me to the ground

And if you’re ever around
In the backstreets or the alleys of this town
Be sure to come around
I’ll be wallowing in pity
And wearing a frown
Like Pierrot the Clown

When I dream I dream of your lips
When I dream I dream of your kiss
When I dream I dream of your fists
Your fists… Your fists

Leave me bleeding on the bed
See you right back here tomorrow for the next round
Keep this scene inside your head
As the bruises turn to yellow
The swelling goes down

And if you’re ever around
In the city or the suburbs of this town
Be sure to come around
I’ll be wallowing in sorrow
And wearing a frown
Like Pierrot the Clown
Like Pierrot the Clown
Like Pierrot the Clown
Like Pierrot the Clown
Like Pierrot the Clown

Feb 03

Abia azi am realizat că nu am mai scris nimic de mai bine de o lună. Mă rog, de fapt chiar de vreo lună jumate. Da, recunosc, am fost extrem de leneş. Cu toate că am avut multe de spus, cu toate că m-am tot gândit că ar fi bine să mai scriu ceva. Dar totuşi nu am făcut-o. Măcar dau vina pe faptul că sunt leneş. Poate cei care mă citesc mă vor ierta. Sper.

Una dintre cele mai ciudate senzaţii: să visezi noaptea chestii binecunoscute, prieteni, locuri, străzi… Iar dimineaţa când te trezeşti să îţi dai seama că, de fapt, eşti în cealaltă parte a ţării. Şi că nu cunoşti aproape pe nimeni. E una dintre senzaţiile cu care trebuie să mă obişnuiesc, deşi nu pot spune că este uşor. E groaznic mai ales în serile când ai chef să te duci într-o cârciumă / bar / club să bei câteva beri, eventual poate chiar mai multe. Într-un loc unde să ştii dinainte că ai să găseşti cel puţin câţiva oameni cunoscuţi, unde îl ştii pe barman de o grămadă de vreme, unde toţi sunt obişnuiţi cu modul în care reacţionezi şi te porţi după nişte beri bune… Mi s-a întâmplat, şi nu o dată, să ies de nebun prin oraş, cu chef să beau ceva undeva. Şi, rătăcind aiurea, să îmi pun întrebarea: “Da’ eu unde mă duc acum???”. Sau “Eu cu cine dracu’ beau o bere azi???”

Oraşul acesta este extraordinar. Nu aş fi crezut până să ajung aici că poate exista atât de multă istorie şi tradiţie într-un oraş. Asta în condiţiile în care abia încep să învăţ locurile. În condiţiile în care abia îl descopăr, şi în condiţiile în care nu am văzut până acum decât o mică parte din el.

Îmi place să merg pe jos până în centru iar de acolo să rătăcesc pe străduţe. Cu toate că de multe ori nu ştiu încotro merg, unde sunt, unde voi ajunge. Pur şi simplu rătăcesc, atent la orice detaliu. Detalii de construcţii, culori, desene, oameni. Aşa că dacă ajungeţi vreodată prin centrul Timişoarei şi întâlniţi un tip pletos, bărbos, cu privirile rătăcite peste clădiri, e posibil să fiu eu acela. Însă nu promit că mă voi trezi din “transa” în care mă aflu.

Cred că există un citat (de unii cunoscut) care mă poate caracteriza din ce în ce mai bine: “I was standing in the park wondering why frisbees got bigger as they get closer. Then it hit me”.

În urmă cu vreo două săptămâni, într-o sâmbătă seara, am fost cu un cunoscut la un amic de-al lui. Un bijutier sârb. Am băut acolo un vin roşu extraordinar. Făcut pe dealurile de pe Clisura Dunării. Unde, un bătrân, a ştiut să lase strugurii la copt până târziu toamna, mult după prima brumă. Apoi a pregătit vinul în modul vechi, cum ştia el. A ieşit un vin dulce, gros, roşu. Însă limpede. Netratat, neîndulcit cu chimicale. După un litru de vin din acela (partea mea) am uitat şi de frig, şi de iarnă, şi de tot. Abia aştept primăvara să ajung prin locurile acelea.

E noapte deja, e miercuri noaptea. Stau, ca de obicei, întins pe jos, cu tastatura în braţe, şi scriu. Şi mă simt acasă.

Dec 19

Ştiai mereu când se apropiau sărbătorile. Îţi vedeai mama din ce în ce mai agitată, casa devenea din ce în ce mai împodobită. La un moment dat apărea şi bradul, mic, însă verde şi plin de globuri. Casa se umplea de mirosuri îmbietoare, totul începea să miroasă a nuci şi cozonac. Ieşeai afară, în ninsoare, şi deschideai larg braţele ridicând faţa spre cer şi aşteptai fulgii reci să îţi mângâie obrajii roşii.

Aşteptai cu nerăbdare seara de ajun, aşteptai cu nerăbdare cadourile, te pregăteai îndelung pentru colindat, repetai cu cercul restrâns de prieteni colinde, Pluguşor, Sorcova. Îţi pregăteai din timp cizmele, mănuşile şi căciula pentru noaptea în care aveai să străbaţi troienele de zăpadă cântând “Bună dimineaţa la Moş Ajun”. Traversai uliţele ţinându-l strâns pe bunicul de mână, în timp ce cu cealaltă mână strângeai trăistuţa cu nuci, covrigi şi dulciuri.

Abia aşteptai să se aşeze suficient de bine zăpada şi să se înmoaie un pic, pentru a rostogoli bulgării încercând să construieşti cel mai frumos om de zăpadă. Te furişai prin orice ungher din casă încercând să descoperi unde ar putea fi ascunse cadourile ce îl aşteptau pe Moş să le împartă. Alergai dis de dimineaţă spre cel mai apropiat deluşor trăgând sania după tine, şi petreceai toată ziua tăvălindu-te prin zăpada aceea albă, imaculată.

Ascultai colindele ce se auzeau peste tot, în fiecare casă. Stăteai zeci de minute în şir în ninsoare, privind fascinat jocul fulgilor de nea şi ascultând muzica lor, o muzică pe care o auzeai numai tu. Nu simţeai frigul, nu ştiai de probleme, erai doar tu în lumea ta, o lume magică.

Trezeşte-te şi deschide ochii copile… Au trecut anii şi nimic nu mai e la fel. Drumurile şi viaţa au creat între tine şi acele vremuri o prăpastie imensă. Iar tot ce a fost odată, toată vraja aceea a sărbătorilor, s-a topit odată cu ultimul om de zăpadă şi nu pare a mai reveni.

Nov 30

Balada Lupului Alb
de Pavel Coruţ

Feciori din dacă mamă,
Pribegi ca două cânturi,
Trecând din vamă-n vamă
Sub pălmuiri de vânturi,

Mai blânzi ca o poveste
Din care lipsă-i vina,
Ne-au zămislit din Creste
Şi ne-a scăldat Lumina.

Spălaţi în ploi şi moine,
Curaţi ca două schituri,
Ne-au botezat în doine
Şi ne-au sfinţit în mituri.

Mai plânşi ca două lacrimi,
Cuminţi ca două stele,
Noi dezlegăm de patimi
Şi descântăm de jele.

Din tâmple ningem vise,
Din Inimă – dureri,
Speranţele nezise
La porţi de învieri.

Ne-am îmbrăcat în Soartă,
Cumpliţi ca o osândă
La daca noastră poartă
Ca lupii stând la pândă.

Vom însera cu anul
Şi-om deveni pământuri…
Ne-o ţine minte Neamul
Frumoşi ca două cânturi.

Vom adormi cu veacul
Şi-om deveni zăpadă…
Ne-o pomeni săracul
În plânset de baladă.

Ne vom zidi-n Credinţă,
În bolta Casei noastre,
Vom ninge cu voinţă
Şi vom ploua cu astre.

Ne-o creşte foc din Suflet,
Ne-or plânge-n palme macii,
Când ne-om opri din umblet
Feciori ai sfintei Dacii…