Archive for March 7th, 2008
Vine inevitabil un moment în viaţă în care nu îţi mai dai seama pe ce drum mergi şi pe ce drum vrei să o apuci. E momentul în care începi să priveşti mirat în jur, fără să mai recunoşti nimic din ce era înainte. E momentul în care nu mai ştii cine îţi e prieten şi cine nu, în care nu mai ştii dacă mai e cineva lângă tine sau nu.
De obicei vine pe neaşteptate. Sau poate pluteşte undeva în aer, însă nu ştii dacă va veni acel moment. Sau cel puţin speri să nu vină. Însă vine şi loveşte. Dur. Rupe piele, carne şi se înfige undeva adânc în oase. Şi începe să doară. Apoi urcă uşor spre creier. Şi loveşte încă o dată. Rupe bucăţi din craniu, trece prin materia cenuşie şi caută disperat zona unde se află memoria. Şi se opreşte acolo, având grijă să îţi treacă acel moment prin faţa ochilor cât mai des posibil.
