Ziua 5 (după discuţii, stat la vorbă, etc) a devenit zi de plimbare prin Rotterdam şi diverse cumpărături. Am plecat în jurul prânzului spre centru, unde am redescoperit aceleaşi locuri şi străzi pe care le-am străbătut singur în noiembrie, fără să am cea mai vagă idee unde sunt. Ne-am plimbat mult, prin magazine, pe străduţe, alei, parcuri…
Archive for May, 2008
A patra zi (şi ultima alături de toţi, pentru că a doua zi aproape toată lumea trebuia să ajungă la lucru) a fost dedicată parcului de distracţii Efteling. Al doilea ca mărime din Europa, după Eurodisney. Preţul biletului a fost destul de mic (în jur de 27 euro), însă a meritat pe deplin. Cu toate că am petrecut acolo aproape opt ore, pot spune că am văzut doar cam jumătate din ce era de văzut. Şi am încercat doar un sfert din câte erau pe acolo…
Ziua a treia a fost una destul de scurtă. Ajunşi înapoi acasă în jurul orei patru (dimineaţa), s-a dormit până târziu după-amiază. Apoi trezirea, că trebuia să înceapă să se strângă lumea…
Vineri, 16 Mai. Dimineaţa, în jur de ora 10. Mă trezesc după un somn mult prea adânc. Mă opresc direct la duş unde pierd o bună bucată de vreme. Beau o cafea mică, fără zahăr. Se trezeşte şi Dee.
- Azi ce program avem?
- Păăăi… Mai întâi trebuie să mergem până la Schiphol, în Amsterdam, să o luăm pe Conzuela…
După 50 de ani de inactivitate, Indian Motorcycle, deţinut de Stellican Limited din 2004, a anunţat reluarea producţiei pentru cea mai renumită marcă de motociclete. Potrivit declaraţiilor, noul Indian Chief 2009 va fi disponibil în 4 variante, Standard, Deluxe, Roadmaster şi Vintage.
Noul cadrul este realizat din ţeavă tubulară de oţel, cutia de viteze cu şase rapoarte, motorul “Power Plus” v-twin de 1720 cc, răcire pe aer şi injecţie. Cântărind în jur de 334 kg, noul Indian Chief nu va fi disponibil pe piaţă decât după Crăciunul lui 2008 la un preţ începând de la 31.000 $.
Sursa: Indian Motorcycle









