Qaz’s Aegri Somnia

Aseară mi-a venit chef de drumuri lungi. Fără motiv. M-am îmbrăcat, mi-am luat rucsacul şi am ieşit pe poartă. Apoi am făcut dreapta. M-am oprit la prima benzinărie unde am pus cinci litri in rezervor, apoi am apucat drumul spre Olteniţa. Mers uşor, normal. Abia în Frumuşani am oprit şi am sunat-o pe soră-mea să o anunţ că o vizitez. Un pic nervos fiind deja de pe drum, a avut cineva suficientă grijă să mă enerveze şi mai mult la oprirea in Frumuşani (fără detalii). Drept urmare mi-am înfipt căştile în urechi, am dat drumul la muzică, mi-am pus cagula şi casca şi am pornit.

Drumul până acolo a fost fără probleme, fără incidente. Motoreta s-a descurcat foarte bine, chiar am rămas surprins că nici nu a trepidat după ce am trecut pragul de 120 km/h. Am ajuns destul de repede la destinaţie, conducând totuşi suficient de agresiv.

Problema a apărut când am plecat de acolo. Era deja trecut de miezul nopţii. Mi-am pus iarăşi căştile în urechi, cagula, o vestă reflectorizantă (mulţumesc soră-mea) şi i-am dat drumul. Am mai pus câţiva litri de benzină la ieşirea din Olteniţa, am băut un Shot (and Go) şi m-am înfipt serios în drum. Am ajuns înapoi în Bucureşti mult mai târziu decât m-aş fi aşteptat… Adică în aproape două ore. 80 km în două ore.

Concluzii…

• Când am ajuns la destinaţie (e drept, şi pe ultima porţiune de drum) mă durea fundul groaznic de la şaua destul de tare. Custom. Cromwell.
• Faza mea lungă îi cam orbeşte pe cei care vin din faţă. Faza scurtă e mizerabilă, cred că mai am de lucru la asta, că nu văd nimic cu ea. Şi pot spune că a trebuit să reduc foarte mult de fiecare dată când venea ceva din faţă.
• Aerul noaptea în zona aceea e foarte umed, iar pe şosea existau multe porţiuni ude.
• Încă nu am înţeles de ce, însă dacă mergeam foarte aproape de linia dintre benzi simţeam cum îi tot fuge spatele şi începe să trepideze. La fel şi dacă mergeam mult spre dreapta.
• Au fost câteva bucăţi bune unde am accelerat fără să îmi mai pese. Totuşi, nu am depăşit suta.
• În localităţi am mers ca melcul. A 5-a la relanti. Să nu trezesc toată populaţia satelor. Şi mers legal.
• Am trecut la un moment dat pe lângă ceva ca o troiţă. Am impresia că era ceva gen statuie, un înger pe un piedestal cu o cruce mică lângă el. Chestia aia albă, în lumina farului, mi s-a părut al dracu’ de scarry.
• Pe la kilometrul 31, după ieşirea din Gruiu, m-am oprit să fumez o ţigară. Într-un spaţiu de parcare aşezat fix în mijlocul câmpului. Şi unde era întuneric beznă. M-am cărăbănit de acolo suficient de rapid în momentul în care au început să îmi dea târcoale câţiva câini. Nu prea prietenoşi.
• S-au înfipt în viziera de la cască, în far şi în genunchiere o mulţime de gângănii. Mai mici sau mai mari. La dus (cât eram doar cu un tricou) s-a lovit o chestie de mâna mea şi a avut suficientă grijă să mă şi înţepe serios. La întoarcere, în schimb, mi s-a împrăştiat pe vizieră o chestie destul de măricică, şi plină de zeamă. Aşa că a trebuit să îmi şi curăţ un pic viziera când am oprit să fumez.
• Concluzie finală: este superb de mers noaptea. Mă rog, este de la superb la scarry. Depinde de moment.

În seara asta m-am simţit mult prea obosit să mai fac ceva, deşi am o groază de lucru. Drept urmare, lăsat aerul condiţionat pe 18 grade, întins cât mai comod posibil şi… film. Pentru că tot zăcea pe undeva de multă vreme, m-am hotărât să îl revăd. Twin Peaks - Fire Walk With Me. Nu îmi mai amintesc a câta oară e când îl revăd. Şi o să îl tot revăd cu plăcere de multe ori.

Scarry pe alocuri, ciudat, nebun… Cel puţin, spre deosebire de serial, la finalul filmului măcar se află cine a omorât-o pe Laura Palmer.

Nu mai e cazul să precizez că, de fiecare dată când revăd acest film, îmi amintesc instant de când eram prin şcoala generală (parcă) şi rula serialul pe TVR (parcă) şi de fiecare dată mă încăpăţânam să rezist, să mai văd un episod, deşi ştiam că îmi va bântui nopţi la rând somnul…

Lucrez de câteva zile la un proiect. E micuţ, relativ simplu, însă mi s-a pus pata să încep să folosesc o vagă idee de AJAX pentru partea de administrare. Mi s-a pus pata sau m-a mâncat undeva. Încă nu sunt sigur. Deşi tind mai degrabă spre a doua variantă.

Drept urmare, de câteva zile am ajuns să am Burn în sânge, amestecat cu Coca-Cola şi ness. Totul afumat bine cu Viceroy.

Rezultate:

• Am dormit maxim 2 ore pe noapte
• Ascult muzică de se aude pe tot etajul. Mă rog, o aud vecinii. Eu nu.
• Îmi doresc să se lanseze mai repede Dark Dog în România, pentru că m-am săturat să tot cumpăr cutii de 0.25. Vreau bidonul de 1.5 litri. Sau, potrivit listei de produse de pe site-ul lor, butoiul de 5 litri (Special Edition Limited Packaging) saaaaaaaaaaau… bar version. La 18.6 litri Premix.
• Văd dublu. Uneori.
• Am vrut să fac un form simplu, PHP, şi l-am făcut varză. Rău.
• Am realizat că nu exista funcţia sleep(); in JavaScript
• Am reuşit să fac funcţionale două formuri. Unul care să faca submit fără refresh, unul care foloseşte BlockUI. Primul e ok. Al doilea foloseşte şi o bucată din primul şi încă îmi mai trebuie “ceva” la el. Ceva care încă nu ştiu cum se face.
• Sper ca până mâine să reuşesc să înţeleg şi principiul de funcţionare al validării formurilor.

Acum sunt în picioare de la 7 jumătate. După ce am adormit pe la 6. Sunt la al 3-lea Burn. Şi aştept pe cineva să vină cu noi provizii.

P.S.: Am 1.96 înălţime, în caz că va trebui să mi se comande un sicriu… Şi prefer bradul.

Zilele trecute am mai terminat un puzzle, tot de 1000 de piese, pe care l-am cumpărat şi adus din plimbarea prin Olanda (Arnhem) de luna trecută. Mi-a luat mai mult să îl termin decât precedentul… Iniţial mi s-a părut a fi simplu. Adevărul e că nici prea mult timp nu am avut de el, însă a fost şi dificil în draci. Desenul este intitulat “Lightning” şi îi aparţine lui Luis Royo. Iar puzzle-ul, împreună cu restul de colecţie, este produs de Heye Verlag GMBH (cod 29200). Cred că abia aştept următorul din aceeaşi serie, sau poate chiar unul de 4000 de piese.

Fotografia ataşată este cea de pe site, din păcate momentan nu o cameră să fotografiez “opera” finisată.

15 septembrie 2008. Am reuşit finally să fac şi câteva poze…

The truth about working in the IT industry:

1. We work weird (night) shifts…
Just like prostitutes.
2. They pay you to make the client happy…
Just like a prostitute.
3. The client pays a lot of money, but your employer keeps almost every penny…
Just like a prostitute.
4. You are rewarded for fulfilling the client’s dreams…
Just like a prostitute.
5. Your friends fall apart and you end up hanging out with people in the same profession as you…
Just like a prostitute.
6. When you have to meet the client you always have to be perfectly groomed…
Just like a prostitute.
7. But when you go back home it seems like you are coming back from hell…
Just like a prostitute.
8. The client always wants to pay less but expects incredible things from you…
Just like a prostitute.
9. When people ask you about your job, you have difficulties to explain it…
Just like a prostitute.
10. Everyday when you wake up, you say: “I’m not going to spent the rest of my life doing this.”
Just like a prostitute. …