Underground or Aeroplane
Doesn’t matter in the end
I know it has to be this way
You’re leaving me again
So I’ll write my little love song
And sing it to the wind
Youre out there on the road tonight
London, New York, Amsterdam
And I’m lonely here without you
Miss your breath against my skin
You love me then you leave me
Still I lie here pressing fingers where your kisses have been
And I miss you
And I miss you
And I miss you
I know I should be in bed
And it’s almost 3am
But when I close my eyes I can only see miles of headlights
Fleshing out the distance
So I’ll sing my little lonely songs
Its just part of who I am
Cause I know that its been calling to you
London, New York, Amsterdam
All around me are familiar faces
Worn out places, worn out faces
Bright and early for their daily races
Going nowhere, going nowhere
Their tears are filling up their glasses
No expression, no expression
Hide my head I want to drown my sorrow
No tomorrow, no tomorrow
And I find it kinda funny
I find it kinda sad
The dreams in which I’m dying
Are the best I’ve ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles
It’s a very, very mad world mad world
Children waiting for the day they feel good
Happy Birthday, Happy Birthday
Made to feel the way that every child should
Sit and listen, sit and listen
Went to school and I was very nervous
No one knew me, no one knew me
Hello teacher tell me what’s my lesson
Look right through me, look right through me
And I find it kinda funny
I find it kinda sad
The dreams in which I’m dying
Are the best I’ve ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles
It’s a very, very mad world … mad world
Enlarging your world
Mad world
Pentru că se tot apropie, am fost azi întrebat:
- Ce îţi doreşti de ziua ta?
Nu mă aşteptam la întrebarea asta. Însă am răspuns sincer: “Ce îmi doresc eu nu poate nimeni să îmi dea”.
Număr orele. Singur, între patru pereţi. Şi aştept. În scurt timp voi putea spune, răsuflând uşurat: “a mai trecut unul…”
Mă sperii uneori când realizez cum a trecut timpul. Pur şi simplu mă sperii. Mă uit uneori în oglindă şi nu îl mai recunosc pe cel de dincolo de sticlă. Nu e cel pe care îl ştiam. Cel cu care mă obişnuisem. Şi aşa se întamplă în fiecare an. Privesc în oglindă. Cotrobăi printre amintiri. Şterg praful prin cele mai ascunse colţuri. Şi descopăr lucruri plăcute sau mai puţin plăcute. Însă sunt ale mele, şi nu le pot arunca…
Trag linie. Un an lung. Un an greu. Un nou drum, o nouă posibilitate, un nou scop. Viaţa merge înainte.
“Totuşi… ce îţi doreşti?” De data asta întrebarea vine din altă parte. Şi zâmbesc trist. Chiar aşa, ce mi-aş dori? Răspunsul nu mi-l pot da nici singur. Nu în cuvinte. În schimb îl voi simţi, cel mai probabil mâine noapte, când mă voi întoarce şi voi fi doar eu, între patru pereţi, o fereastră, o uşă şi două monitoare.
Am scris în urmă cu ceva vreme despre Dark Dog. Şi că abia îl aştept să vină şi aici. În timp ce scriam postul anterior, am primit notificarea pe mail că am un nou comentariu la Energizant.
Deci… din vară Dark Dog şi în România. Sper doar să vină şi cu versiunea de 1.5 litri. Sau mai mare.
