Aug 14

Bucuresti - Obzor - Bucuresti

În urmă cu vreo săptămână şi jumătate a început BooBoo să mă bată la cap: “Noi plecăm pe 8-10 august în Bulgaria, la Obzor. Nu-i aşa că mergi cu noi?” Iniţial am rămas şocat. Obzor… Bulgaria… Draci, e o grămadă de drum până acolo. Am tot încercat să trag de timp, încă nu eram hotărât, nu ştiam dacă voi face faţă. Însă, auzind zilnic aceeaşi propunere mi-am zis “Asta e. Măcar încerc. Cât de greu poate să fie?” Şi am acceptat.

Ne hotărâm să ne întâlnim toţi miercuri seara, să vorbim, să facem ceva planuri, să vedem ce şi cum. Zis şi făcut. Ne strângem miercuri la Apaşu, fac cunoştinţă cu cei pe care nu îi ştiam, vorbim, punem cât de cât la punct planul “de bătaie”. Adunare vineri seara la 18, la OMV-ul de la Şura Mare pentru plecare. Cinci motociclete, Yamaha Virago 535 a mea, un Kawasaki Vulcan VN800 (Fox), Honda Africa Twin RD04 (Bulinu’), Honda Dominator NX250 (Irina), Honda CBR900 Fireblade (Rangă). Şi doi pasageri. De fapt, pasagere. BooBoo şi Aly. BooBoo pasageră la Bulinu’, Aly la Fox. Bulinu’ cap de coloană, Rangă în spate. Traseul stabilit: plecare pe E70, spre Giurgiu, Ruse, Shumen, Varna, Obzor. Iar pentru întoarcere, Obzor, Varna, Balchik, Vama Veche, Constanţa şi pe urmă A2 înapoi în Bucureşti. Calculat la prima vedere, undeva peste 900km.

Vine ziua de vineri. Toată ziua m-am învârtit pe lângă motocicletă. Verificat presiunea la roţi, reglat şi strâns oglinzi, verificat ulei, şters ce mai era de şters din jegul de pe ea, verificat lumini, frâne. Pe seară cobor, leg sacul de dormit peste far, cortul şi pătura pe locul pasagerului. Apoi echiparea rapid, rucsacul în spate, verific încă o dată acte şi bani şi ies fericit pe poartă.

Ne găsim toţi la OMV de unde plecăm pe la 20. Drumul Bucureşti – Giurgiu se face destul de rapid, mai încet până în Adunaţii-Copăceni din motive de asfalt găurit, apoi rapid spre Giurgiu, pe un E70 curat, liber şi cu asfalt perfect. Trecem podul peste Dunăre, ne oprim la bariere, ne uităm lung la taxa de drum afişată pe un panou dar continuăm să mergem după ce cei de acolo ne fac semn să ne ducem. Ne sunt apoi verificate actele (doar cărţile de identitate) şi suntem în Bulgaria.

Pe măsură ce înaintăm începe să se facă întuneric. Asfaltul e superb, doar câteva porţiuni foarte rare cu ceva gropi, însă cea mai mare parte este perfect. Şoferii bulgari se dovedesc cu mult mai mult bun-simţ decât românii, cea mai mare parte dintre ei ne salută când trec pe lângă noi, ne fac cu mâna, ne lasă să trecem toţi când primul dintre noi încearcă să depăşească. Se merge uşor, calm, la 100-110 km/h.

Ne oprim la un moment dat să mai punem un pic de benzină, eu şi Fox. Aşa că profităm de cei 50 leva pe care îi aveam la mine. Fiind o benzinărie mică, nu vor să accepte şi lei sau euro. Însă ne ajunge. Şi plecăm mai departe spre Obzor. Drumul devine din ce în ce mai curbat, iar eu încep să am probleme în a mă ţine după coloană. E deja întuneric beznă. Faza mea scurtă dă o lumină aproape inexistentă, faza lungă îi cam orbeşte pe cei ce vin din faţă. Aşa că stau în permanenţă cu degetul pe buton. Însă de cele mai multe ori după ce trece de mine cineva care vine din faţă eu rămân orb. Şi reduc. Şi iar rămân în urmă. Eu şi cei din spatele meu. Însă încerc să recuperez pe liniile drepte.

Într-un final fericit, ajungem în Obzor. Şi începem să căutăm renumita întâlnire a motocicliştilor bulgari. Renumitul National Bikers Week. După ce traversăm oraşul dus şi întors, întrebăm. Şi primim o veste “bună”. Întâlnirea respectivă nu e oficială. Nu e nimic organizat, nu există nimic amenajat. Ba chiar mai mult, în oraş nu există camping. Obosiţi şi înfometaţi începem să căutăm.

Descoperim un camping într-o pădure. Părăsit. Şi decidem să ne oprim acolo. Găsim un loc ok, montăm corturi, stăm la vorbă. Atraşi de sunet, mergem un pic prin pădure. Şi descoperim o plajă destul de sălbatică şi o mare superbă. Însă pe mine somnul m-a doborât destul de repede.

Mă trezesc la un moment dat din cauza căldurii. Şi nu mai reuşesc să adorm iarăşi. Pe la 8 dimineaţa. Am fost suficient de inspiraţi să campăm în cea mai însorită zonă din pădure. O bună bucată din zi trece rapid, plajă, somn în pădure la umbră, apă, nisip. Apoi se decide să plecăm spre Vama Veche. Drept urmare se strâng bagajele, se ancorează totul înapoi pe motociclete şi pornim spre Varna. Unde oprim, facem plinul, mâncăm la o benzinărie. Şi iarăşi la drum.

Iarăşi curbe, urcări, coborâri. Trecem de Balchik, ne învârtim prin Nisipurile de Aur, Albena, şi continuăm de-a lungul coastei spre România. Dacă până în zona Albena am mers fără nici o problemă, abia de acolo începem să remarcăm maşini care dau flashuri şi depăşesc la întâmplare. Şi nu rămân deloc surprins când descopăr că mai toţi au numere de România. Pe măsură ce ne apropiem de graniţă numărul de români creşte. Îi văd din ce în ce mai des traşi pe dreapta, fiecare cum apucă, mai mult sau mai puţin ieşiţi de pe carosabil, lângă tarabele unde se vând pepeni. Surprinzător, dar mai şi seamănă între ei. Conduc Logan, Audi, Passat şi în cazuri excepţionale Skoda, mai toţi sunt în şlapi, pantaloni scurţi şi burta revărsându-se. Toţi însoţiţi de câte o nevastă cu mutra acră, cu braţele pline de pepeni, pe principiul “luăm noi zece, luăm şi pentru mama măcar cinci şi dacă se mai poate îndesa în portbagaj mai luăm şi pentru vecini”.

Ajungem aproape pe întuneric în Vamă. Montăm corturi şi plecăm spre terasă. Din păcate distracţia se încheie rapid pentru mine. Stomacul care mă supăra încă de dimineaţă se hotărăşte subit să îmi facă o criză. Dură. Şi mă trimite înapoi în cort să zac. Noaptea trece greu pentru mine, şi ora 7 mă surprinde bântuind pe plajă. Cu greu. Mă hotărăsc să plec şi să încerc să ajung înapoi în Bucureşti. Ajutat de ceilalţi îmi strâng bagajul şi în jurul prânzului mă aşez înapoi în şa, strâng bine ghidonul în mâini şi plec uşurel.

Ajung în Mangalia, încerc să mă ghidez după indicatoare şi mă rătăcesc. Într-un târziu reuşesc să descopăr drumul spre Constanţa. Având o stare foarte puternică de ameţeală şi nişte dureri crunte, hotărăsc să opresc în Neptun, unde ştiam că e soră-mea şi cumnatul în vacanţă. Scap de bagaje şi sunt dus la un cabinet medical. Plin de medicamente sunt aproape forţat să rămân peste noapte acolo. Seara târziu ieşim undeva la masă, încerc să mănânc câte ceva însă nu reuşesc. Ne prinde şi un pic de ploaie pe afară. Din păcate nu am reuşit să văd marea în Neptun.

Luni dimineaţa trezirea, iau doar rucsac în spate, las cortul şi restul la ei în maşină şi plec. Prind coloană şi mers bară la bară de până să intru în Eforie Sud până în Constanţa. După jumătate de oră în care merg maxim un kilometru decid că nu se poate aşa şi încep să improvizez. Adică să merg printre benzi, printre banda 1 şi trotuar şi, unde îmi permitea locul, pe trotuar. Şi rămân oarecum plăcut surprins de câţi şoferi îmi fac loc şi îmi fac semn cu mâna să mă strecor. Continui să înaintez mulţumind în toate părţile şi după o bucată bună de vreme ajung şi în Constanţa. Unde, normal, mă rătăcesc iarăşi.

Găsesc până la urmă câteva indicatoare şi reuşesc să ies spre Cernavodă. Opresc la un Petrom şi fac iarăşi plinul, anunţ lumea că încă sunt viu şi îi dau înainte. Trec prin Valu lui Traian, Murfatlar, continui să mă ghidez după indicatoare şi într-un victorios final reuşesc să ajung la A2. Şi menţin 90-100 km/h până la kilometrul 100, unde fac pauză convins de durerile de fund. Anunţ iarăşi că sunt viu şi că nu mai am mult şi ridic viteza de croazieră la 110-120, pe alocuri chiar mai mult unde se putea.

După ce trec de indicatorul cu “Judeţul Ilfov” mă mai liniştesc, simt că sunt deja aproape şi încep să ocolesc cu cât mai mare grijă gropile din asfalt. Plecat în jurul orei 10 din Neptun, intru pe poartă pe la ora 15. Obosit, mort de foame, plin de praf. Cu mai bine de 1000 km parcurşi şi cu multe peisaje şi locuri frumoase întipărite în memorie.

Leave a Reply