Archive for the ‘Ganduri risipite’ Category

Dec 07

Iar a trecut aproape o lună fără să mai scriu. Nu că nu s-ar mai fi întâmplat nimic, doar că am fost prins cu mult prea multe probleme. Şi, logic, nu am mai avut timp de nimic. Sper să am mai mult timp în următoarea perioadă. Sper. Măcar asta să fac.

În ultima perioadă am tot primit mass-uri pe Yahoo Messenger, nişte chestii considerate relativ funny, ceva cu o criză economică. Am ignorat. Zilele trecute stăteam la vorbă cu şeful, când, nu mai ştiu cum, a adus vorba despre criza economică. Habar nu aveam despre ce vorbeşte. Cred ca sunt mai bine de trei ani de când nu mai am un televizor sau de când nu mai urmăresc ştiri. Doar uneori, foaaaaaaarte ocazional mai arunc un ochi spre vreun televizor, maxim câteva minute. Deci n-am nici cea mai vagă idee despre nici o criză, despre probleme financiare şi alte rahaturi. Las asta deoparte.

(more…)

Aug 28

Iar am fost întrebat de ce nu mai scriu. Că a trecut ceva vreme de la ultimele cuvinte scrise pe aici. Chiar aşa, de ce nu am mai scris? Păi… nu ştiu. Nu s-a mai întâmplat nimic extraordinar. Nu că până acum aş fi scris ceva ieşit din comun. Cred că e mai simplu să spun direct adevărul. Mi-a fost lene. Şi încă îmi este.

E cea mai a dracu’ stare tâmpită: lene în acelaşi timp cu plictiseala. E groaznic. Să te plictiseşti groaznic dar să îţi fie prea lene să faci ceva.

Aş pleca undeva dar nu ştiu unde. Aş face ceva dar nu ştiu ce. Aş mânca ceva dar nu mi-e foame. M-aş uita la un film dar parcă nu am chef. Aş lucra dar chiar mi-e lene. Şi am un proiect de terminat, trece timpul repede însă parcă nu îmi vine să fac ceva. Aşa că stau lângă eternele monitoare, ascult muzică (de fapt mă plimb prin playlist şi dau play random), fumez, pierd vremea citind pe forumuri şi diverse bloguri. Şi uneori mai rezolv probleme de serviciu. Atunci când clienţii cu probleme devin prea insistenţi.

Mai sunt întrebat din când în când “Ce faci?”. Iar răspunsul e mai mereu acelaşi: “Nu ştiu”. La mine în birou arată ca după explozie. Motocicleta e plină de praf, mizerie, muşte moarte lipite de far. Încă am urmele unui fluture lipite pe armură. Adică o pată mare şi galbenă. De la ultimul drum.

În weekend am băut. Aveam aceeaşi stare sâmbătă pe seară. Şi nu ştiam ce să fac. Nu ştiam unde să mă duc. Nu aveam cu cine schimba o vorbă. Toţi erau plecaţi, dormeau, aveau treabă. M-am închis în birou şi am băut. Nici nu am simţit gustul alcoolului. Tot ce am simţit a fost că la un moment dat mi s-a făcut somn. Şi am adormit.

Am o senzaţie continuă de somnolenţă de o vreme. Mă simt vag obosit deşi nu ar fi cazul. Partea aiurea e că nici nu pot să dorm ca lumea. Dorm puţin, mă trezesc repede, nu mă simt odihnit.

Aş pleca undeva dar nu ştiu unde… Aş face ceva dar nu ştiu ce. Şi încă mă plictisesc. Iar acum m-am plictisit atât de tare încât am scris câteva cuvinte fără legătură despre asta. Pe care tu tocmai le-ai citit. Nu te plictiseşti?

Jul 14

Au trecut 12 zile de când nu am mai scris nimic. Ştiu, mult. Prea mult. Însă pur şi simplu nu m-am putut gândi la nimic anume. Am lăsat totul să curgă…

În seara asta, cu toate că pielea mă arde în draci, cu toate că ştiam că am carburatoarele desincronizate şi ca primul piston îmi dă rateuri, am aşteptat să se facă seară (subliniez, seară, nu noapte), mi-am luat casca şi mănuşile şi am ieşit. Fără direcţie. Fără să ştiu încotro. Pur şi simplu am ieşit pe stradă şi am lăsat străzile să mă poarte. Voiam să fac ceva… dar nu ştiam ce. Voiam să mă duc undeva… dar nu ştiam unde. Voiam să văd pe cineva… însă nu ştiam pe cine. Şi nici acum nu ştiu unde şi de ce am ieşit. Pur şi simplu… am mers. Cu viziera deschisă, lăsând vântul să îmi sufle uşor peste faţă. Cu viteza maximă de 40 km/h, şi aia prinsă în timp ce încercam să evit un bou care dădea să iasă din parcare fără să se asigure.

Pur şi simplu… am mers. Cum zice Andee… “cruisin’”. Timp în care mi-a sunat în minte un singur lucru: Secret Garden – “Nocturne”. Enjoy.

Jun 24

În seara asta m-am simţit mult prea obosit să mai fac ceva, deşi am o groază de lucru. Drept urmare, lăsat aerul condiţionat pe 18 grade, întins cât mai comod posibil şi… film. Pentru că tot zăcea pe undeva de multă vreme, m-am hotărât să îl revăd. Twin Peaks – Fire Walk With Me. Nu îmi mai amintesc a câta oară e când îl revăd. Şi o să îl tot revăd cu plăcere de multe ori.

Scarry pe alocuri, ciudat, nebun… Cel puţin, spre deosebire de serial, la finalul filmului măcar se află cine a omorât-o pe Laura Palmer.

Nu mai e cazul să precizez că, de fiecare dată când revăd acest film, îmi amintesc instant de când eram prin şcoala generală (parcă) şi rula serialul pe TVR (parcă) şi de fiecare dată mă încăpăţânam să rezist, să mai văd un episod, deşi ştiam că îmi va bântui nopţi la rând somnul…

Jun 09

E aproape ora 2. Stau ca de obicei, pe întuneric, fumez, iau înghiţituri mici din ultima cutie de Burn, îl ascult pe CedrY2K cum povesteşte ceva în boxe şi scriu. Nu am nimic important de spus, nu s-a întâmplat nimic. Pur şi simplu am o uşoara tentaţie să scriu. Din când în când mă mai opresc şi fac poster câte un ţânţar. Deja nu îi mai suport.

(more…)