În urmă cu fix două săptămâni lăsam vizibile aici câteva cuvinte. De plecare. În urmă cu fix două săptămâni, în data de 13, vineri, cam pe la aceeaşi oră, alergam de nebun prin Bucureşti după tot ce mai aveam nevoie, încărcam duba, iar sâmbătă dimineaţa la prima oră porneam la drum.
Direcţia: Timişoara.
Scopul: Da.
Perioada: nelimitată.
Sâmbătă seara, pe la ora 18, intram în Timişoara. Obosit un pic de la drum, un pic speriat de idee. Dar mulţumit.
A venit ziua. Am să dau mai multe detalii zilele următoare. Nu ştiu ce urmează, nu vreau să mă gândesc ce va fi.
Nu voi uita niciodată lacrimile înnăbuşite ale mamei mele din această dimineaţă, când, după ce s-a trezit cu mine acasă la ora 7, a aflat că a venit ziua. Că voi pleca. Nu voi uita niciodată privirea tatălui şi vocea jumătate stinsă care a reuşit să spună doar: “Păi… Ne mai auzim la telefon… nu?”. N-am să-i uit niciodată pe cei care m-au susţinut şi încurajat. Nu dau nume. Se ştiu ei.
Vă mulţumesc pentru tot. Şi promit că vom avea ocazia să mai ciocnim un pahar împreună.
Deşi l-am terminat în vreo trei zile, mi-a luat mai bine de o lună până să îi fac şi o poză. Apoi încă vreo două luni până să îl pun şi aici. Ca de obicei, de la D-Toys, de 1000 de piese.
În timpul plimbării pe la Bran, la Răvăşitul Oilor, mi-am mai cumpărat un puzzle. Normal, reprezentând Castelul Bran. Tot de 1000 de piese, produs tot de D-Toys. Un pic cam dificil, din cauza cerului şi a pădurii, însă nu mi-a luat decât vreo câteva zile să îl termin.
Un puzzle care mi-a plăcut foarte mult, atât din punct de vedere calitativ cât şi din punct de vedere al fotografiei… Produs de D-Toys, reprezentând hotelul “Plai De Dor“, din Bucovina (Suceviţa), România. Din păcate nu a reuşit să mă ţină ocupat decât două zile. De luni seara până miercuri seara.
Pentru un puzzle cumpărat din Real, la un preţ foarte accesibil, dacă nu chiar mic pentru 1000 de piese, eu consider că este chiar ok. Deci… am să mai caut.
