Dec 10

Mi-a venit ideea azi de dimineaţă să îmi mai accesez şi eu contul de Google Analytics. Nu că aş avea prea multe de făcut pe acolo, dar… doar ca chestie. Accesez. Mă plimb printre rapoarte. Şi mă opresc la Traffic Sources. Mai exact, la Keywords. Citesc, mă ia râsul, apoi din ce în ce mai tare… şi încep brusc să îmi amintesc categoria “Căutări” pe care o are domnul Dracu pe blog.

Înşir câteva din chestiile căutate pe Google care i-a adus pe unii pe aici:
- “curve vacaresti”, “curve calea vacaresti”, “curve in piata victoriei”, “curve lacul tei” (Bă, eu nu am curve pe aici)
- “cum sa schimbi vitezele la motocicleta” (Nu trebuie schimbate. Mergi cu cele pe care le ai. Dar dacă tot ai reuşit să ai problema asta şi vei merge vreodată pe motocicletă… Bagi viteza 1-a. Şi tragi tare de acceleraţie. Cât mai tare posibil. Te va aduna cineva de pe jos la un moment dat.)
- “bubuituri alexandria” (Ştiu unele petarde pe acolo. Bubuituri nu.)
- “cum ajung cu masina la moeciu”,  ”cum ajung in bran din bucuresti” (Cu multă grijă, mergând pe şosea. Hai las-o dracu’ de treabă, cât de greu e să cumperi o hartă?)
- “de ce plouau sambata si duminica” (De ce au dispărut cărţile de gramatică din librării?)
- “mam lasat de fumat mam ingrasat si mi se umfla picioarele ce sa fac” (Citeşte o carte. Mergi pe jos. Fă sex. Învaţă câte ceva despre cratimă.)
- “masturbarea in fata icoanelor” (Bă, în ce lume trăim…)
- “mecanici care schimba volan de pe dreapta pe stanga cu numar de telefon” (Nu am nici un comentariu. Mă duc să caut pe Google un mecanic să îmi facă şi mie vapor din frigider.)
- “sters cosul de gunoi vista” (Recomandare: mai bine ştergeai gunoiul ala de Vista)

Lista va continua. Într-o bună zi. Deja sunt din ce în ce mai uimit de ce probleme au unii…

Leave a Reply