Sep 30

Lucrez la o firmă. Ca majoritatea oamenilor. Lăsând deoparte programul pe care îl am, e un loc care îmi place. Şi fac ceva ce îmi place. Întâmplarea face ca această firmă să aibă sediul într-o aşa-zisă clădire de birouri. De ce aşa-zisă? Pentru că am văzut până acum multe asemenea clădiri de birouri. Moderne, aranjate, bine întreţinute. Asta nu. E aşa-zisă pentru că iniţial a fost cu totul altceva. O clădire veche, probabil comunistă. Ale cărei holuri seamănă binişor cu holurile unui spital. Sau ale unei case de nebuni.

Până (mă rog, şi după) să se dea în folosinţă a fost mai întâi renovată. La modul românesc. Au văzut cum arătau tavanele, cu neoane de pe vremea lu’ Nea Nicu, cu tencuiala crăpată şi vopseaua scorojită. Aşa că le-au acoperit cu tavan fals. Dar neoanele au rămas acolo, sub tavanul fals, prinse de tavane. Au revopsit interioarele cu lavabilă, dar nu au reparat mai întâi pereţii. Aşa ca majoritatea sunt crăpaţi. S-a vopsit cu o vopsea lavabilă care numai lavabilă nu este. S-au tras tuburi prin pereţi cu cabluri de reţea. Din care majoritatea sunt inutilizabile. Asta lăsând deoparte că nu s-au respectat nici un fel de reguli de cablare. Dar sunt cabluri de reţea trase. Nimeni nu ştie de unde vin, nimeni nu ştie de unde până unde se întinde un cablul. Şi nici dacă e complet funcţional. S-au montat prize în pereţi. Multe prize. Din care o mare parte nu sunt funcţionale. Şi într-o bună măsură s-au lăsat şi simple găuri în pereţi pentru prize. Cu cablurile scoase un pic afară. Iar după un an de la închirierea spaţiilor şi-au dat seama că o clădire de birouri de patru etaje ar avea nevoie şi de un lift.

În fine, nu despre asta era vorba. Pe fiecare etaj sunt câte două băi. Câte una în fiecare capăt de hol. Holurile arată destul de bine, par destul de îngrijite. La fel şi băile. De curăţenia în birouri se ocupă fiecare firmă prin metodele ei. De holuri şi băi se ocupă proprietarii clădirii.

Să nu o mai lungim. Toate firmele de pe aici încep programul dimineaţa. Unii la ora 7, alţii la 8, alţii la 9. În mod normal orice om care vine dimineaţa la lucru (exceptându-mă pe mine, că sunt aici de noaptea) face cam acelaşi lucru: îşi ia o cafea, ţigările, şi coboară (singur sau în grup) în faţa clădirii la locul de fumat. Pentru ţigară şi cafea. Afară de asta, majoritatea vor să facă un lucru, după tot drumul de acasă până la locul de muncă: să se ducă la baie. E o chestie naturală. E o chestie normală. Dimineaţa orice om se duce la baie.

Aici urmează treaba aia pe care nu am reuşit să o înţeleg. Având în vedere că programul în clădire începe la prima oră, în general pe la 7, nu am reuşit niciodată să înţeleg strategia de curăţenie în clădire. Vii la lucru la ora 9? Trebuie să te strecori pe scări sau pe holuri pe lângă femeia de servici care la ora aia spală pe jos. Deşi începe programul mult mai devreme, ea la ora aia spală. Nu contează că toată lumea circulă exact pe unde spală ea, şi ca holurile devin instant la fel de curate ca seara. Ea spală.

Vrei între ora 9 şi ora 11 să te duci la baie? Ţeapă. Uşile de la băi larg deschise, iar pe hol şi în baie… se spală pe jos. În acelaşi timp, în ambele băi de pe un etaj. Plus pe hol. Eşti un clienti important şi vii la prima oră să semnezi un contract? Ghinion. Ocoleşti mopul de pe hol, ocoleşti privirile chiorâşe ale femeii de servici, că doar calci unde ea tocmai a spălat (sau încă spală), ocoleşti femeia de servici care tocmai iese din baie cu galeata şi mopul. Apoi semnezi contractul. Sau rezolvi treaba pentru care ai venit aici.

Scriu asta după ce am vrut să mă duc până la baie la prima oră, adică la ora 10, şi a trebuit să stau în baie şi să aştept să iasă tanti aia din zona pisoarelor. În condiţiile în care, în majoritatea clădirilor de birouri, curăţenia asta se face ori noaptea, după încheierea programului de lucru, ori dimineaţa la prima oră, înainte de începerea programului.

Leave a Reply