Nov 13

A venit ziua. Am să dau mai multe detalii zilele următoare. Nu ştiu ce urmează, nu vreau să mă gândesc ce va fi.

Nu voi uita niciodată lacrimile înnăbuşite ale mamei mele din această dimineaţă, când, după ce s-a trezit cu mine acasă la ora 7, a aflat că a venit ziua. Că voi pleca. Nu voi uita niciodată privirea tatălui şi vocea jumătate stinsă care a reuşit să spună doar: “Păi… Ne mai auzim la telefon… nu?”. N-am să-i uit niciodată pe cei care m-au susţinut şi încurajat. Nu dau nume. Se ştiu ei.

Vă mulţumesc pentru tot. Şi promit că vom avea ocazia să mai ciocnim un pahar împreună.

Leave a Reply