Jan 18

Ştii cum arată un oraş văzut noaptea de sus? De sus de tot? Este ceva extraordinar, ceva ce vezi o dată şi nu uiţi toată viaţa, ceva ce vezi o dată apoi îţi doreşti să existe şi a doua oară, şi a treia… Şi nu te saturi niciodată. Încerci mereu să îi găseşti un corespondent, un obiect, o imagine în viaţa de zi cu zi. Crezi că o simplă fotografie a unui oraş oarecare văzut noaptea de sus ar putea fi suficientă, ţi-ar potoli dorul, i-ar opri chemarea. Dar nu e aşa… O fotografie e fadă, e statică. Nu exprimă nimic. Nu sunt luminiţe care se mişcă pe acolo pe unde sunt străzi.

Un oraş mare văzut noaptea de la o înălţime apreciabilă este un ocean de lumini. Multe luminiţe mici, una lângă alta. Albe, galbene, roşii, portocalii, albastre, verzi. Nu ai cum să le distingi ca pe nişte lumini separate. De sus vezi întregul. O mare pată de lumină, înconjurată de un halo galben-portocaliu. Şi acoperită de un cer care parcă arde. Doar uneori, unde sunt străzi sau şosele mai vezi câte o luminiţă stingheră mişcându-se. Şi realizezi că, odată demult, erai şi tu acelaşi lucru pentru alţii care priveau de sus: o luminiţă stingheră, un simplu far gonind prin noapte, pe şosele pustii. Traversând sate, oraşe. Traversând o întreagă ţară… Căutând un loc, fără să aibă importanţă unde şi când se va întâmpla asta. Căutând doar un loc unde să îţi găseşti pacea, un loc unde să îţi gaseşti liniştea. Un loc pe care, într-o bună zi, să îl poţi numi pur şi simplu “acasă”.

Ai văzut vreodată un oraş noaptea de sus? E doar un ocean, un ocean liniştit de luminiţe. Dar care lasă atât de multe senzaţii în suflet… Şi care te va chema pentru totdeauna la el.

Leave a Reply