“Balada Lupului Alb”
de Pavel Coruţ
Feciori din dacă mamă,
Pribegi ca două cânturi,
Trecând din vamă-n vamă
Sub pălmuiri de vânturi,
Mai blânzi ca o poveste
Din care lipsă-i vina,
Ne-au zămislit din Creste
Şi ne-a scăldat Lumina.
Spălaţi în ploi şi moine,
Curaţi ca două schituri,
Ne-au botezat în doine
Şi ne-au sfinţit în mituri.
Mai plânşi ca două lacrimi,
Cuminţi ca două stele,
Noi dezlegăm de patimi
Şi descântăm de jele.
Din tâmple ningem vise,
Din Inimă – dureri,
Speranţele nezise
La porţi de învieri.
Ne-am îmbrăcat în Soartă,
Cumpliţi ca o osândă
La daca noastră poartă
Ca lupii stând la pândă.
Vom însera cu anul
Şi-om deveni pământuri…
Ne-o ţine minte Neamul
Frumoşi ca două cânturi.
Vom adormi cu veacul
Şi-om deveni zăpadă…
Ne-o pomeni săracul
În plânset de baladă.
Ne vom zidi-n Credinţă,
În bolta Casei noastre,
Vom ninge cu voinţă
Şi vom ploua cu astre.
Ne-o creşte foc din Suflet,
Ne-or plânge-n palme macii,
Când ne-om opri din umblet
Feciori ai sfintei Dacii…
November 30th, 2009 at 9:42 am
Superba poezie. Nu stiam ca Pavel Corut scrie si poezii.
November 30th, 2009 at 3:34 pm
Scrie frumos, corut, si a avut si de unde se inspira…