Iar am fost întrebat de ce nu mai scriu. Că a trecut ceva vreme de la ultimele cuvinte scrise pe aici. Chiar aşa, de ce nu am mai scris? Păi… nu ştiu. Nu s-a mai întâmplat nimic extraordinar. Nu că până acum aş fi scris ceva ieşit din comun. Cred că e mai simplu să spun direct adevărul. Mi-a fost lene. Şi încă îmi este.
E cea mai a dracu’ stare tâmpită: lene în acelaşi timp cu plictiseala. E groaznic. Să te plictiseşti groaznic dar să îţi fie prea lene să faci ceva.
Aş pleca undeva dar nu ştiu unde. Aş face ceva dar nu ştiu ce. Aş mânca ceva dar nu mi-e foame. M-aş uita la un film dar parcă nu am chef. Aş lucra dar chiar mi-e lene. Şi am un proiect de terminat, trece timpul repede însă parcă nu îmi vine să fac ceva. Aşa că stau lângă eternele monitoare, ascult muzică (de fapt mă plimb prin playlist şi dau play random), fumez, pierd vremea citind pe forumuri şi diverse bloguri. Şi uneori mai rezolv probleme de serviciu. Atunci când clienţii cu probleme devin prea insistenţi.
Mai sunt întrebat din când în când “Ce faci?”. Iar răspunsul e mai mereu acelaşi: “Nu ştiu”. La mine în birou arată ca după explozie. Motocicleta e plină de praf, mizerie, muşte moarte lipite de far. Încă am urmele unui fluture lipite pe armură. Adică o pată mare şi galbenă. De la ultimul drum.
În weekend am băut. Aveam aceeaşi stare sâmbătă pe seară. Şi nu ştiam ce să fac. Nu ştiam unde să mă duc. Nu aveam cu cine schimba o vorbă. Toţi erau plecaţi, dormeau, aveau treabă. M-am închis în birou şi am băut. Nici nu am simţit gustul alcoolului. Tot ce am simţit a fost că la un moment dat mi s-a făcut somn. Şi am adormit.
Am o senzaţie continuă de somnolenţă de o vreme. Mă simt vag obosit deşi nu ar fi cazul. Partea aiurea e că nici nu pot să dorm ca lumea. Dorm puţin, mă trezesc repede, nu mă simt odihnit.
Aş pleca undeva dar nu ştiu unde… Aş face ceva dar nu ştiu ce. Şi încă mă plictisesc. Iar acum m-am plictisit atât de tare încât am scris câteva cuvinte fără legătură despre asta. Pe care tu tocmai le-ai citit. Nu te plictiseşti?
