Un câmp alb. Strălucitor de alb. Şi pustiu. Ici-colo câte un copac desfrunzit. La fel de alb. Nici măcar o pală de vânt. Numai fulgi albi de zăpadă care curg liniştiţi de sus. Un cer plin de nori cenuşii. Şi o zi care se apropie de sfârşit. Ceţurile înserării. Ceţuri plutind deasupra unui câmp pustiu, alb. O zăpadă pură. Neatinsă. Dreaptă.
Scris şi publicat iniţial pe dbrom, pe 20 decembrie 2004.
Şi a venit şi iarna. Prinşi de febra alegerilor şi a disputelor politice am început să uităm pe zi ce trece de unele lucruri care sunt mult mai importante. Am început să uităm să mai şi trăim, am început să uităm să mai şi iubim câteodată.
E 12 decembrie. Vin sărbătorile… Vin iarăşi întrebările clasice: “unde mergem de Crăciun?”, “ce facem de Revelion?”, “ce cadouri să iau şi cui trebuie să dau ceva?”, “cât o să mă coste toată treaba asta?”. Apoi alergătura după cumpărături. Magazinele supra-aglomerate. Manelarii ieşiţi la holbat şi făcut poze lângă magazine şi în Mall lângă brad.
