Un câmp alb. Strălucitor de alb. Şi pustiu. Ici-colo câte un copac desfrunzit. La fel de alb. Nici măcar o pală de vânt. Numai fulgi albi de zăpadă care curg liniştiţi de sus. Un cer plin de nori cenuşii. Şi o zi care se apropie de sfârşit. Ceţurile înserării. Ceţuri plutind deasupra unui câmp pustiu, alb. O zăpadă pură. Neatinsă. Dreaptă.
Scris şi publicat iniţial pe dbrom, pe 20 decembrie 2004.
Şi a venit şi iarna. Prinşi de febra alegerilor şi a disputelor politice am început să uităm pe zi ce trece de unele lucruri care sunt mult mai importante. Am început să uităm să mai şi trăim, am început să uităm să mai şi iubim câteodată.
În urmă cu câţiva ani am avut o prietenă… A fost o relaţie frumoasă. De la care aşteptam multe. Mult prea multe… Cum se întâmplă de obicei, la un moment dat a început să nu mai meargă. Au început să existe diferite probleme. Au început să apară diverse discuţii. Ţineam foarte mult atunci la ea, speram să reuşim să trecem peste probleme şi să mergem înainte…
