Sep 16

Deşi e marţi eu o să scriu despre weekend. Că aşa m-am obişnuit. Duminică seara eram mult prea obosit, iar ieri… Ei bine ieri am uitat. Pur şi simplu.

Pentru că tot aveam luat liber weekendul ăsta mi-am făcut din timp nişte planuri. Iniţial voiam la mare, la Corbu sau Vadu. Ideea să verific şi vremea mi-a venit foaaaaarte târziu. Iar când am făcut-o, si Yahoo Weather şi INMH spuneau acelaşi lucru: ploi. Începând de vineri seara, până luni. Cel puţin. Apoi mi-a venit cheful de munte. Probabil cu trenul. Dacă la mare e cam ciudat să petreci un weekend pe ploaie, parcă la munte e mai altfel. Drept urmare ne-am hotărât să mergem la Sinaia. Însă din cauza unui eveniment neaşteptat, cea cu care trebuia să plec a trebuit să plece în altă parte. Aşa că m-am trezit vineri seara singur şi fără idei.Sâmbătă dimineaţa aveam la fel de multe idei ca şi seara. Ştiam doar că vreau să plec. Habar nu aveam unde, dar nici nu îmi prea păsa. După o privire aruncată pe geam mi-am dat seama că nu se înşelaseră cu prognoza. Plouase şi se pregătea de încă o tură.

Am tras o fugă până la Paula’s Bikershop din Bucureşti şi mi-am cumpărat un combinezon de ploaie. Nu prea mai aveam idei ce să fac. Aşa că m-am echipat, mi-am pregătit rucsacul şi am pornit către casă. Către la ţară. Am prins şoseaua liberă şi am tras binişor de gaz, fiind suficient de norocos încăt să nu mă prindă ploaia. Am stat fără nici o grijă toată ziua şi seara, însă mă tot rodea. Voiam să mai merg un pic.

Când m-am trezit duminică dimineaţa ploua liniştit. Şi plouase bine şi în cursul nopţii. Dar eram suficient de hotărât să merg încă un pic faţă de traseul normal, Olteniţa – Bucureşti. Echiparea rapid, fac plinul şi plec uşor în direcţia opusă, spre Giurgiu. Prind un drum superb. Pustiu. Asfalt bun. Şi se mai oprise şi ploaia.

Ajung în Plopşoru şi îmi vine o altă idee. Drept urmare, ies în E70, şi nu fac dreapta spre Bucureşti, fac stânga spre Giurgiu. Intru în oraş, bântui fără ţintă, şi văd un indicator: Zimnicea la dreapta. Fac dreapta, merg, şi dau într-un sens giratoriu. Cu vreo şase direcţii posibile şi nici un indicator. Aleg o stradă şi mă duc. Şi ajung într-un alt giratoriu. Apoi în altul. Apoi vad o stradă lungă şi mă duc pe acolo. Şi merg. Mult. La un moment dat văd indicator de ieşire din oraş. Perfect, îmi zic, acum merg înainte, trebuie să mă scoată undeva drumul ăsta. Şi merg. Şi merg. Trec prin Vieru, Hodivoaia, ajung în Putineiu. Şi contiui să merg. Însă asfaltul se termină brusc şi mă trezesc undeva în câmp, având în faţă doar un drum de ţară, cu noroaie.

Cum Viraga mea nu ştie prea bine de enduro, mă întorc. Ajung iar în Giurgiu. Mai rătăcesc un pic, începe ploaia, dar văd indicator către Zimnicea. Care, surprinzător, chiar mă scoate din Giurgiu pe drumul cel bun. Până la Zimnicea drumul aproape pustiu. Maxim 10 maşini. Ajung la destinaţie, rătăcesc aiurea prin oraş, şi descopăr indicator către Port. Aşa că trag o fugă până acolo. Să mai văd o dată Dunărea. Ajung şi începe ploaia. Serios. Fuga înapoi spre oraş, găsesc un loc care părea a fi un restaurant. Mănânc ceva şi ies iar la drum. Încotro acum?

Mă uit la ceas, deja începea să se facă târziu. Drept urmare aleg direcţia Alexandria. Ies din Zimnicea şi dau într-o şosea lungă, fără nici o curbă. Pur şi simplu o linie dreaptă. Cu suficient de multe hopuri. A fost ocazia perfectă să testez (fără să vreau) suspensiile motoretei. Dar am ajuns într-un final in Alexandria. Plouat bine, îngheţat bocnă şi cu dureri suficient de puternice de fund. Traversez rapid oraşul şi mă opresc în ultima benzinărie. Fac plinul. Beau o cafea fierbinte. Beau un ceai fierbinte. Şi încă o cafea. Şi plec spre Bucureşti.

Prima parte de drum frumoasă, liber, asfalt perfect. Dar a urmat aglomeraţia. Care s-a transformat în mers bară la bară. Moment în care am început să folosesc din plin jumătatea de metru de asfalt pe post de bandă de urgenţă. După maxim o oră intram fericit în Bucureşti. La fel de ud, îngheţat, rupt de oboseală. Dar fericit. Parcă am început să mă obişnuiesc cu ploaia. Iar “micul ocol” a fost suficient pentru a-mi potoli pofta de plimbare… Cel puţin pentru un weekend.

Leave a Reply